MENIU

Angela Merkel se întâlnește cu liderii statelor de pe "ruta Balcanilor" la Viena

<p>Angela Merkel</p>

Problema migrației, care i-a adus Angelei Merkel câteva eșecuri electorale în ultima perioadă, reprezintă principala temă a unei reuniuni care va avea loc sâmbătă, la Viena, a statelor de pe "ruta Balcanilor", relatează AFP.

Cancelarul social-democrat austriac Christian Kern este inițiatorul acestei întâlniri regionale la care participă șefi de guvern sau reprezentanți din zece țări, precum și ai Uniunii Europene.

În multe dintre aceste țări, chestiunea primirii refugiaților și a solicitanților de azil ocupă un loc central în dezbaterea națională.

Angela Merkel a fost nevoită recent să-și facă mea culpa pentru politica sa privind migrația, după două înfrângeri electorale recente suferite de partidul său în fața dreptei populiste. Prim-ministrul ungar Viktor Orban este unul dintre criticii politicii de azil încarnate de cancelarul german și de mecanismul european pentru relocarea refugiaților, împotriva căruia organizează un referendum la 2 octombrie.

Șefa executivului de la Berlin a promis recent să facă totul pentru a evita un nou haos precum cel din toamna lui 2015, care a dus la o "pierdere de control" parțială a frontierelor.

Prim-ministrul grec Alexis Tsipras, așteptat și el la Viena, pledează pentru mai multă solidaritate față de țara sa, unde circa 60.000 de solicitanți de azil sunt blocați. Alți câteva mii de refugiați sunt blocați în Bulgaria și Serbia, din cauza întăririi controalelor la frontierele interne ale UE.

Sursa: agerpres.ro

Mai multe articole despre:
Angela Merkel