MENIU

Angel Tîlvăr, la reuniunea miniştrilor Apării NATO: ”Statele europene trebuie să îşi crească contribuţia la descurajarea şi apărarea alianței”

Angel Tîlvăr, la reuniunea miniştrilor Apării NATO

Angel Tîlvăr a participat, joi, la reuniunea miniştrilor Apărării din statele membre NATO, unde a afirmat că țările europene trebuie să îşi crească contribuţia la descurajarea şi apărarea alianței. 

Ministrul român al Apărării a evidenţiat rolul strategic al regiunii Mării Negre pentru securitatea întregului spaţiu euroatlantic. 

”Am exprimat, astăzi, la reuniunea miniştrilor apărării din statele membre NATO, susţinerea României pentru obiectivele Alianţei privind partajarea echitabilă a responsabilităţilor. Totodată, am subliniat faptul că, în actualul context de securitate, statele europene trebuie să îşi crească contribuţia la descurajarea şi apărarea NATO şi am evidenţiat rolul strategic al regiunii Mării Negre pentru securitatea întregului spaţiu euroatlantic”, a transmis ministrul Apărării, într-o postare pe Facebook.

Oficialul a menționat că discuţiile de la Bruxelles au vizat agrearea unor noi ţinte de capabilităţi, cu accent pe apărarea aeriană şi antirachetă, capabilităţi cu rază lungă de acţiune, logistică şi întărirea forţelor terestre, precum şi accelerarea procesului de modernizare a forţelor aliate.

”Îndeplinirea acestor cerinţe de dezvoltare a capabilităţilor necesită eforturi financiare suplimentare la nivelul NATO, angajamente se vor afla, ca puncte prioritare, pe agenda Summitului de la Haga. Tot atunci, se va analiza şi un nou Plan de Investiţii în Apărare, menit să crească producţia industriei de apărare a statelor aliate”, a mai spus Angel Tîlvăr.

Mai multe articole despre:
Angel Tailvar NATO aparare