MENIU

Andrei Chiliman, lăsat în libertate. Salvat de vârsta înaintată și nivelul ridicat de educație

Primarul suspendat al Sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost plasat sub control judiciar și nu în arest preventiv pentru că are o vârstă înaintată şi un nivel ridicat de educaţie. Acestea au fost două dintre motivele pentru care magistraţii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au considerat că poate fi cercetat în libertate. Consilierii săi, Vlad Moisescu, Irina Costescu şi Ion Brad au scăpat, la rândul lor, de arestul preventiv deoarece au familii şi sunt integraţi social, se mai arată în motivarea instanţei.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au considerat că atât primarul suspendat de la Sectorul 1, Andrei Chiliman, cât şi consilierii săi, Vlad Moisescu, Irina Costescu şi Ion Brad nu reprezintă un pericol public. Mai mult, pentru că sunt căsătoriţi, au copii şi familii şi nu au mai avut probleme cu legea, magistraţii nu i-au trimis în spatele gratiilor.

"Nu există date că anterior au intrat în conflict cu legea penală, după cum se observă că sunt persoane integrate social, cu familii, cu un nivel ridicat de educaţie, care le permite să conştientizeze, în mod corect, situaţia juridică în care se află, fiind de remarcat cazul inculpatului Chiliman Andrei şi vârsta acestuia, fiind născut în 1947", se arată în motivarea judecătorilor.

Totodată, potrivit acestora, "există probe care se coroborează între ele şi care conduc la concluzia existenţei unor motive verosimile ce fundamentează bănuiala rezonabilă că inculpaţii Moisescu Vlad, Chiliman Andrei, Costescu Ioana şi Brad Ion au săvârşit faptele circumscrise de procuror infracţiunilor de trafic de influenţă şi constituirea unui grup infracţional organizat".

Ce acuzații li se aduc

Andrei Chiliman este acuzat de procurorii DNA de constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă, în formă continuată. Totodată, Vlad Octavian Moisescu şi Ioana Costescu sunt acuzați de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de influenţă, şi liberalul Ion Brad, consilier local la Sectorul 1, de constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă, potrivit Mediafax.

În ordonanţele procurorilor se arată că încă din anul 2004, după alegerile locale, la iniţiativa lui Vlad Moisescu, a fost constituit un grup infracţional organizat, format din acesta, Ioana Costescu (consilier personal al primarului Andrei Chiliman şi interfaţa lui Moisescu la Primăria Sectorului 1), Andrei Chiliman şi Ion Brad (consilier local), grup care a avut drept scop comiterea unor fapte de corupţie şi asimilate acestora, care să genereze obţinerea unor comisioane cuprinse între 10% şi 15% din valoarea lucrărilor atribuite pe criterii clientelare, de la agenţii economici favorizaţi în câştigarea procedurilor de achiziţie publică, pe parcursul derulării contractelor încheiate cu primăria.

Banii primiţi de la reprezentanţii societăţilor comerciale, în modalitatea descrisă mai sus, au fost împărţiţi între Vlad Moisescu, Ioana Costescu şi Ion Brad, Andrei Chiliman şi filiala unui partid politic, în următoarele procente: 30% Andrei Chiliman; 15% Vlad Moisescu; 15% Ioana Costescu; 15% Ion Brad, 10% partidul respectiv - filiala sector 1.

Diferenţa de 15% a fost folosită pentru diverse cheltuieli legate de remunerarea suplimentară a funcţionarilor care au sprijinit, în diferite modalităţi, la derularea activităţilor ilicite.

Concret, grupul infracţional a obţinut de la reprezentanţii a două societăţi comerciale beneficiare a unor contracte de lucrări publice (lucrări de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe din sectorul 1 al municipiului Bucureşti, inclusiv servicii de supraveghere a lucrărilor prin diriginţi de şantier), sumele de 300.000 de lei, respectiv 38.481.488 lei. Această din urmă sumă de bani a reprezentat un procent de 10% din plăţile făcute de Primăria Sectorului I Bucureşti către firma respectivă, în perioada 2007 - 2014, în baza contractelor încheiate cu instituţia publică menţionată, potrivit DNA.

Potrivit anchetatorilor, prejudiciul din dosar s-ar ridica la suma de 670 de milioane de euro.

 

Procurorii DNA au pus sechestru asigurător până la concurența sumei de trei miliarde lei, echivalent a 670 de milioane euro, pe bunurile primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, și ale celor trei apropiați ai săi implicați în dosar — Vlad Moisescu, Ioana Costescu și Ion Brad.

Sechestrul a fost pus pe bunurile mobile și imobile, acțiunile și părțile sociale deținute de cei patru, precum și asupra sumelor existente în conturile bancare ale acestora.

În ultima declarație de avere postată în 2014, Andrei Chiliman a menționat că deține terenuri în București, Predeal, Eforie Sud, comuna Vernești (Buzău) — 11 ha forestier, Snagov, comunele Căpreni (16 ha) și Ciorari (Gorj); iar soția sa are terenuri în București, Sinaia și Comuna Fălciu (Vaslui).

De asemenea, cei doi copii ai familiei Chiliman au în proprietate terenuri în București, Predeal și comuna Vernești (Buzău) — 14,5 ha arabil, 16,34 ha vie, 1,1 ha intravilan.

La capitolul clădiri, Chiliman are un apartament (400 mp) și o casă (847 mp) în București, soția sa — două case în București (663 mp și 1.897 mp), iar cei doi copii — o casă în București (1.200 mp), casă de vacanță în Brașov (267 mp), un apartament în București (210 mp), o casă la țară în județul Buzău (1.827 mp).

Familia Chiliman mai deține două mașini, bijuterii evaluate la 20.000 euro și obiecte de artă de 150.000 euro, iar în conturile bancare sumele totale de 180.000 lei, 87.000 euro, 67.000 USD și 10.000 franci elvețieni.

 

 

Dosarul Chiliman. Soacra lui Moisescu a lămurit misterul sumei de 670 de milioane de euro


Marian Petrache, despre Andrei Chiliman: Nu putem să îl dăm afară de la Primărie!