MENIU

ANAF îşi anunţă şefii, actuali şi viitori, că şi-a făcut planul

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a colectat, anul trecut, aproape 215 miliarde de lei şi astfel şi-a depăşit uşor planul prevăzut de legea bugetului, anunţă un comunicat oficial al instituţiei, dat publicităţii vineri. 

Planul de încasări al ANAF pentru 2017 a fost de 214,37 miliarde de lei, iar suma colectată a fost de 214,95 miliarde de lei, cu 7,8% mai mult decât în anul 2016.

Această este şi cea mai mare încasare anuală realizată de ANAF din 2003, anul înființării instituției, se mai spune în comunicat.

Toate aceste rezultate au fost obținute în condițiile în care din februarie 2017 cota TVA a scăzut la 19%. 

Creşterea încasărilor ar fi fost determinată, pe de-o parte, de îmbunătăţirea colectărili voluntare, iar pe altă parte din creşterea eficienţei controalelor, mai ales la contribuabili şi domenii cu potențial ridicat de evaziune și fraudă fiscală (produse accizabile, achiziții intracomunitare, operațiuni import/export).

La finalul comunicatului, ANAF promite că în 2018 va continua implementarea măsurilor de îmbunătățire a colectării și a conformării voluntare, cu accent pe simplificarea și transparentizarea proceselor interne și creșterea calității serviciilor furnizate contribuabililor de către ANAF.

Vineri, conducerea fiscului și ministrul de Finanțe au fost chemați la raport în Parlament, săptămâna viitoare. Comisia economică îi va audia legat de completarea formularului 600, impus celor peste 200.000 de români care desfășoară activități independente şi care a provoat haos, tocmai din cauza lipsei de transparenţă şi coerenţă în modul de transmitere a informaţiilor către cei vizaţi.

Mai multe articole despre:
ANAF declaraţia 600