MENIU

Amnesty acuză Rusia de crime de război în Ucraina - Raport devastator al atrocităților din Harkov. HARTA

Război Ucraina-Rusia - Harkov

Organizația Amnesty International acuză Rusia de crime de război pe baza unui nou raport despre atrocitățile din al doilea cel mai mare oraș din Ucraina, după capitala Kiev.

Amnesty International a acuzat luni Rusia de crime de război în Ucraina, afirmând că sute de civili au murit în atacuri necruţătoare asupra oraşului Harkov, multe dintre atacuri fiind comise cu bombe cu fragmentare.

În cursul unei anchete aprofundate, ONG-ul pentru apărarea drepturilor omului afirmă că a găsit dovezi care arată că în şapte atacuri asupra unor cartiere din cel de-al doilea oraş al Ucrainei, nord-estul ţării, forţele ruse au folosit bombe cu submuniţii de tip 9N210 şi 9N235 şi mine cu dispersie, două categorii de arme interzise prin tratate internaţionale.

Intitulat „Oricine poate muri în orice moment”, raportul documentează felul în care forțele ruse au generat moartea civililor și distrugerea la scară largă prin bombardarea cartierelor rezidențiale din Harkov de la începutul invaziei în 24 februarie 2022. În Harkov trăiau 1,5 milioane de oameni până la declanșarea invaziei ruse. , a început pe 24 februarie, când a început invazia rusă a Ucrainei. Cele mai lovite au fost cartierele rezidențiale din părțile de nord și de est ale orașului, mai notează raportul Amnesty International.

„Sute dintre civili au fost uciși în orașul ucrainean Harkov de bombardamentele rusești făcute nediscrimatoriu, folosind muniții cu dispersie interzise pe scară largă și rachete inerent inexacte, a anunțat luni Amnesty International.

„Oamenii au fost ucişi în casele lor şi pe străzi, la locurile de joacă şi în cimitire, în timp ce aşteptau la coadă pentru a obţine ajutor umanitar sau pentru a cumpăra alimente şi medicamente”, a spus Donatella Rovera, cercetătoare pentru situaţii de criză şi conflict în cadrul Amnesty.

Organizația pentru apărarea drepturilor omului a realizat și harta atacurilor devastatoare ale rușilor unde au fost uciși și răniți civilii în Harkov.

„Utilizarea repetată de arme cu submuniţii interzise pe scară largă este şocantă şi demonstrează un dispreţ total pentru vieţile civililor”, a adăugat ea.

Deşi Rusia nu este semnatară a Convenţiei privind armele cu submuniţie, nici a Convenţiei privind minele antipersonal, dreptul internaţional umanitar interzice atacurile şi utilizarea de arme care, prin natura lor, lovesc fără deosebire şi constituie o crimă de război, a subliniat raportul Amensty, citat de Agerpres.