MENIU

Amenzi la comandă, la rutieră. Un fost poliţist descrie cum funcţionează sistemul în România

Un fost poliţist face acuzaţii grave la adresa Poliţiei Române şi descrie în amănunt cum funcţionează sitemul. Prevenţia, spune acesta, e un subiect străin. Singura preocupare pentru oamenii legii: să aducă bani la bugetul de stat. Aşadar: "direct amendă". 

Ciprian Turcu a intrat în poliție în anul 2005, în urma unui examen, la Biroul Rutier Sibiu. Încă din primele zile pe teren, a fost surprins să afle că amenzile sunt o sarcină de serviciu, scrie turnulsfatului.ro.   

Ciprian Turcu a lucrat, mai întâi, în cadrul Poliției din Sibiu, la Biroul Rutier. "De când am intrat acolo, am avut certuri mari, în sensul că nu am vrut să dau atâtea amenzi câte au vrut ei. La început am fost copil și așa… Mi se spunea: Astăzi avem de dat amenzi la pietoni, că e acțiune pe pietoni, da? Păi eu, dacă am găsit 2 pietoni să le dau amendă, nu pot să le dau la 12 pietoni amendă", își amintește fostul polițist.

Agentul de poliție a crezut că se poate lua la trântă cu sistemul. "Nu ne dădeau nici libere, că eram prea puțini. Ca și acum. Și am început să mă cert cu ei. La un moment dat, am început să dau amenzi la cine n-a trebuit, ca de exemplu la cei de la Euroil. M-au detașat imediat la postul de poliție rurală", spune Ciprian Turcu.

Înainte să plece definitiv din rândurile IPJ Sibiu, Ciprian Turcu a inițiat un raport semnat de mai mulți colegi. "Am convins 28 de agenți, din 32, să facem un raport la București cu ce se întâmplă cu adevărat – că suntem obligați să dăm amenzi, că nu ni se dau liberele… o groază de probleme. Populația se lovește de situațiile ăstea, dar nu înțelege că polițiștii sunt puși sub o presiune. Domnule, dacă azi avem acțiune pe viteză, dăm amenzi. La ei, prevenirea nu se rezumă la hai să vorbim, să discutăm cu omul, să îi explicăm. Nu. Direct amendă, să facem bani la bugetul de stat”, spune fostul polițist.