MENIU

Ambrozia face ravagii în Arad. Oamenii au luat cu asalt cabinetele de alergologie

Ambrozia face ravagii în Arad

A început sezonul ambroziei, iar în ultimele zile cabinetele de alergologie au devenit aglomerate de persoane care au nevoie de tratament. Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad au afirmat că 80% dintre pacienții care se prezintă la cabinetul de specialitate în această perioadă sunt sensibili la polenul acestei plante.

Reprezentanții SCJU Arad au declarat, miercuri, că în Ambulatoriul unității au început să vină tot mai mulți pacienți care au simptome de alergie la ambrozie, dar se așteaptă ca numărul acestora să fie foarte mare în luna septembrie, când crește și concentrația de polen din aer, potrivit Agerpres. 

Medicul-șef al Cabinetului de Alergologie din Ambulatoriu, dr. Camelia Ciacli, a declarat că, netratate la timp, simptomele se agravează de la un an la altul, motiv pentru care cei care nu au o schemă de tratament trebuie să se prezinte la un specialist în alergologie și imunologie.

”Ambrozia atinge perioada maximă de polenizare din a doua jumătate a lunii august și până la sfârșitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie. Deși alergia la ambrozie poate debuta la orice vârstă, ea este mai frecventă la persoanele tinere. Este important de menționat că o persoană poate dezvolta alergie la ambrozie chiar dacă nu a avut probleme anterior cu această plantă. Netratate la timp, simptomele se agravează de la un an la celălalt”, a spus Camelia Ciacli, medic primar alergologie și imunologie clinică.

Principalele simptome ale alergiei sunt asemănătoare cu cele ale unei răceli, un motiv în plus pentru cei care suspectează că sunt sensibili la ambrozie să meargă la medic. Strănutul, nasul înfundat, secrețiile nazale apoase, lăcrimarea excesivă sunt cele mai frecvent indicate de către pacienți.

”Boala alergică este o boală cronică care are un impact negativ asupra calității vieții pacientului. În această perioadă, tot mai mulți arădeni se prezintă la cabinet, cu simptomatologie specifică, iar conform datelor statistice, peste 2,5 milioane de cetățeni români au dezvoltat alergie la polenul ambroziei. Netratată corespunzător, boala poate duce la sinuzită și chiar la astm bronșic”, a adăugat medicul arădean.

Deși legislația prevede ca această plantă trebuie stârpită, ea se regăsește chiar și în orașe. Primăria și Poliția Locală Arad au transmis zeci de somații proprietarilor de terenuri (39 firme și 46 persoane fizice) pe care planta a fost identificată, iar Garda de Mediu Arad a transmis un avertisment public, pe pagina de Facebook, cu privire la obligațiile prevăzute în Legea 62/2018 privind combaterea ambroziei. Conform legislației, după avertisment se pot aplica amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 lei pentru persoanele fizice și între 10.000 și 20.000 lei pentru persoane juridice.

Mai multe articole despre:
ambrozie romani Arad