MENIU

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: „Este procesul care a afectat încrederea în justiție”

Alina Gorghiu, dezamăgită de cum decurge procesul lui Vlad Pascu. Foto/Arhivă

Ministra Justiției critică modul în care s-a derulat până acum procesul în cazul șoferului-drogat de la 2 Mai, Vlad Pascu. Alina Gorghiu susține că acest caz a zguduit încrederea românilor în calitatea justiției.

„Eu nu pot să reacționez ca om politic care nu ocupă funcția de ministru al Justiției, că așa putem să comentăm multe… Nici eu nu cunosc dosarul și cel mai bine ar fi să întrebați CSM-ul, că ministrul n-are nicio pârghie, sunt limite clare ale competențelor. Independența Justiției e respectată, dar nu o dată am spus că înțeleg emoția din societate față de acest proces, lucru care se vede din interesul constant. La fiecare termen se vede revolta pe rețelele sociale. 

Sunt foarte atentă la ce se întâmplă. În opinia mea, e unul din acele momente care a afectat încrederea în justiție și am cerut public nu o dată celor implicați să trateze cauza cu maximă seriozitate, cu profesionalism, cum trebuie să fie în orice alt dosar.

A fost o reacție din partea CSM, e o procedură în curs la Inspecția Judiciară.

Ministerul a făcut, și eu personal am făcut o prioritate din combaterea fenomenului drogurilor. Am făcut câteva legi bune, una fiind legea 2 Mai, care a pornit din această dramă. Legea prevede că traficanții de droguri de mare risc nu mai pot primi pedepse cu suspendare, ci vor sta în închisoare”, a declarat Alina Gorghiu la un post TV.

Mai multe articole despre:
alina gorghiu caz 2 mai 2 mai vlad pascu