MENIU

Alimentele și băuturile pe care trebuie să le eviți în această perioadă. Avertismentul unui medic celebru

Alimentele și băuturile pe care trebuie să le eviți în această perioadă

Canicula face ravagii în România. În această perioadă, corpul uman resimte din plin temperaturile extreme de afară și tocmai de aceea măsurole de prevenție devin esențiale. Alexandru Nechifor, medic specialist în medicină internă, atrage atenția asupra riscurilor caniculei și a făcut o serie de recomandări clare pentru protejarea organismului în perioadele de căldură intensă.

„Fructele și legumele colorate, bogate în apă, antioxidanți și minerale, sunt aliații noștri principali vara. Ne ajută să ne hidratăm, ne protejează celulele de stresul oxidativ și susțin mecanismele naturale de termoreglare ale corpului. Pepenele roșu și galben, extrem de hidratant (peste 90% apă), bogat în vitamina C, betacaroten și licopen. Castravetele, salata verde, dovlecelul, legume ușor digerabile, care rehidratează eficient. Roșii, ardei, ridichi-aduc un plus de potasiu și vitamina C, necesare în combaterea epuizării. Fructele de pădure – afine, zmeură, căpșuni – sunt bogate în antioxidanți puternici care protejează vasele de sânge”, a spus doctorul Alexandru Nechifor.

Specialistul atarge atenția asupra faptului că hidratarea este foarte importantă, minimum 2–2,5 litri pe zi. Se recomandă un aport constant de lichide, chiar și în absența senzației de sete. Pe lângă apă, pot fi utile ceaiurile neîndulcite, supele reci, iaurturile și fructele zemoase. 

„Fructele și legumele nu aduc doar apă, ci și electroliți esențiali – potasiu, magneziu, calciu – pierduți prin transpirație”, a mai spus Alexandru Nechifor. 

Băuturile alcoolice și carbogazoase ce favorizează deshidratarea în perioadele caniculare. De asemenea, cofeina în exces ce are efect diuretic. 

„Sunt de lăsat si alimentele grele, prăjite, procesate. Toate acestea solicită excesiv digestia și cresc temperatura internă”, a afirmat doctorul Nechifor.

Mai multe articole despre:
bauturi canicula alimente