MENIU

Alexei Navalny, liderul opoziției ruse, a fost arestat. Imagini incredibile!

Alexei Navalny, liderul opoziției ruse, și sute de activiști anti-Kremlin au fost reținuți de poliție în timpul protestelor stradale împotriva lui Vladimir Putin, desfășurate înainte ca acesta să fie învestit drept președintele Rusiei.

Alexei Navalny a cerut demonstrații în mai mult de 90 de orașe din Rusia împotriva a ceea ce, consideră el, este o domnie autocratică a lui Putin.

"Vom forța autoritățile, formate din escroci și hoți, să ia în considerare milioanele de cetățeni care nu au votat pentru Putin", a declarat Alexei Navalny, înainte să fie reținut.

Imaginile din presa internațională au arătat cum forțele de ordine s-au luptat cu Alexei Navalny, considerat inamicul cel mai mare al lui Vladimir Putin. Poliția a fost nevoită să îl imobilizeze și să îl scoată din locul unde protesta.

Protestul neautorizat a făcut parte dintr-o zi de demonstrații la nivel național, sub sloganul "Putin nu este țarul nostru".

Vladimir Putin, 65 de ani, a câştigat alegerile prezidenţiale din Rusia, din 18 martie, cu peste 76% dintre voturi.

Alexei Navalny, liderul opoziţiei din Rusia, i-a fost interzis să candideze, din cauza unei condamnări.

VEZI AICI IMAGINI!


.