MENIU

Rafila avertizează că România se află aproape de a atinge limita în privința locurilor din spitale: ”Epuizarea personalului medical este evidentă”

Alexandru Rafila

Reprezentantul României la OMS, Alexandru Rafila, este de părere că România se află aproape de a atinge limita în privința locurilor din spitale și cele din secțiile de Terapie Intensivă ATI. 

”Situaţia este foarte preocupantă. Există la nivelul departamentului pentru Situaţii de Urgenţă un Centru de Coordonare care deţine situaţia locurilor ATI şi care poate face şi transferul pacienţilor dintr-un judeţ în altul.

Trebuie să fim, însă, conştienţi că există două limite: o limită legată de numărul de paturi, o limită oarecum variabilă, pentru că se pot instala paturi noi, şi maii există o limită legată de personalul medical, care limitează extinderea numărului de paturi. În plus, medicii trebuie să se mai şi odihneaască, epuizarea personalului medical după aceste luni este evidentă, lucrul acesta nu poate dura la nesfârşit.

Mie îmi pare bine că sunt declaraţii optimiste, dar ele trebuie susţinute de ceea ce se întâmplă în realitate”, a declarat Alexandru Rafila.

Mai multe articole despre:
alexanddru rafila