MENIU

Aleșii din Dubai! Cuplul de îndrăgostiți majori, salvat de Țoiu în locul copiilor abandonați în zona de război

Îndrăgostiții salvați de Țoiu din Dubai, în locul Irinei Ponta.

Realitatea PLUS are dovada clară care arată că reziștii n-au ținut cont de priorități și au vrut să o blocheze în Dubai pe Irina Ponta, adolescenta în vârstă de 17 ani.

Potrivit surselor, doi îndrăgostiți de 22 de ani au revenit în țară cu avionul pus la dispoziție de Ministerul de Externe, asta în timp ce copila lui Ponta a rămas acolo. Jurnaliștii Realitatea PLUS au solicitat un punct de vedere ministerului lui Țoiu, însă până la ora transmiterii acestei știri nu a fost dat niciun răspuns.

Dovada clară că purtătorul de cuvânt al MAE a mințit

Dezvăluirile recente aruncă în aer versiunea oficială a MAE. Deși oficialii de la București au invocat neîncetat reguli stricte pentru zborul de evacuare organizat prin mecanismul de protecție civilă al UE, minori neînsoțiți, femei însărcinate și urgențe medicale, realitatea din teren pare să fi fost dictată de cu totul alte interese.

În timp ce Irina Ponta, fiica de 17 ani a lui Victor Ponta aflată singură într-o zonă de conflict, a fost blocată la sol, pe lista de pasageri „prioritari” s-ar fi regăsit doi tineri de 22 de ani.

Conform surselor Realitatea PLUS, cei doi nu doar că nu aveau probleme medicale, dar se aflau în Dubai în vacanță, fapt confirmat chiar de postările lor de pe rețelele sociale. Purtătorul de cuvânt al Ministerului a dat asigurări publice că astfel de scenarii sunt „imposibile”. Cu toate acestea, dovezile arată că un astfel de eveniment a avut loc.

Mai multe articole despre:
oana toiu usr mae dubai