MENIU

Aleșii au schimbat, din nou, pragul valoric pentru abuzul în serviciu. La cât s-au decis de data asta

Coaliția continuă discuțiile privind pragul valoric pentru abuzul în serviciu. Astăzi, 3 aprilie, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut o întâlnire cu parlamentarii coaliţiei de guvernare. 

În urma discuțiilor dintre parlamentarii liberali și Predoiu, aceștia au propus ca pragul pentru abuzul în serviciu să fie stabilit la 6.000 de lei, echivalentul a două salarii, potrivit unor surse politice citate de News.ro.

Joi, liberalii se vor reuni într-o şedinţă de partid, în cadrul căreia se va discuta și despre scandalul legat de pragul valoric pentru abuzul în serviciu, după critici exprimate de mai mulţi lideri. Proiectul de lege urmează să fie adoptat săptămâna aceasta în plenul Camerei Deputaţilor, după votul din Senat.

În varianta adoptată de Senat, pragul valoric a fost stabilit la 250.000 de lei. Această decizie a provocat nemulţumiri atât din partea opoziţiei, cât și din partea unor lideri din PNL și din societatea civilă. Mai târziu, ministrul Justiției a propus ca pragul valoric să fie stabilit la 9.000 de lei, o variantă susținută de liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă.

Fostul ministru al Justiției, Robert Cazanciuc, a explicat că impunerea unui prag pentru abuzul în serviciu a fost decisă de Curtea Constituțională și că este o condiție pentru a nu pierde bani din PNRR.