MENIU

ALERTĂ pe Dunăre. Bombă de 250 kilograme, descoperită în apropiere de Portul Giurgiu

<p>ALERTĂ pe Dunăre. Bombă de 250 kilograme, descoperită &icirc;n apropiere de Portul Giurgiu / Foto: ISU Giurgiu</p>
<p>ALERTĂ pe Dunăre. Bombă de 250 kilograme, descoperită &icirc;n apropiere de Portul Giurgiu / Foto: ISU Giurgiu</p>
<p>ALERTĂ pe Dunăre. Bombă de 250 kilograme, descoperită &icirc;n apropiere de Portul Giurgiu / Foto: ISU Giurgiu</p>

Un proiectil neexplodat din cel de-Al Doilea Război Mondial, în greutate de aproximativ 250 de kilograme, a fost descoperit, luni dimineața, în apropiere de Portul Giurgiu, în timpul unor lucrări de șantier.

"Prin 112 am fost anunțați că în zona AFDJ (Administrația Fluvială a Dunării) Giurgiu, în timp ce o echipă de muncitori efectua lucrări de șantier, respectiv săpau niște șanțuri, a fost descoperit un proiectil de dimensiuni mari. Ajunsă la fața locului, echipa de pirotehniști a ISU Giurgiu a evacuat zona, respectiv muncitorii de pe șantier și a constatat că este vorba de un proiectil de aviație de aproximativ 250 de kilograme din cel de-al Doilea Război Mondial", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguț.

El spune că până acum pirotehniștii giurgiuveni nu au mai găsit un proiectil atât de mare și că, în prezent, se caută "un utilaj pentru ridicarea acestuia, în vederea transportării la un poligon de asanare".

Bomba de aviație din cel de-Al Doilea Război Mondial ar putea fi transportată la poligonul de asanare în cursul zilei de luni, în cazul în care starea drumului de acces către acesta o va permite.

Purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguț, a declarat, pentru AGERPRES, că cei de la Unitatea Specială de Intervenții pentru Situații de Urgență (USISU) de la Ciolpani au sosit la Giurgiu, iar autoritățile sunt pregătite pentru distrugerea bombei în cursul zilei de luni.

"Cei de la Unitatea Specială de Intervenții în Situații de Urgență de la Ciolpani au sosit la Giurgiu, s-au deplasat în zona unde a fost găsită bomba de aviație, de aproximativ 250 de kilograme, din Al Doilea Război Mondial. Acționează singuri în acea zonă, nu mai este permis accesul nimănui, nici chiar al nostru. Planul este ca bomba să fie ridicată și transportată chiar astăzi la poligonul de asanare al ISU Giurgiu, dar decizia va fi luată după ridicarea bombei, deoarece drumul în zona poligonului este cu zăpadă și în rampă", a declarat Florin Neguț.

El spune că la poligonul de asanare au fost luate toate măsurile pentru distrugerea bombei, fiind săpată o groapă pentru aceasta.

Din zonă au fost evacuate aproximativ 1000 de persoane, 500 de pe șantierul unde a fost găsită bomba și 500 din cartierul ANL aflat la aproximativ 1,5 kilometri de locul în care a fost găsită bomba de aviație.

Mai multe articole despre:
proiectil proiectil Giurgiu