Alertă meteo! Vânt puternic și rafale de până la 100 km/h, până duminică seara: HARTA cu zonele vizate
Vânt puternic în mai multe județe ale țării. Meteorologii au emis sâmbătă două alerte Cod galben, valabile până duminică, la ora 20.00. Primul avertizare va intra în vigoare chiar astăzi, fiind valabilă în intervalul 13 septembrie, ora 20.00 – 14 septembrie, ora 8.00.
Astfel, începând din seara zilei de sâmbătă, în județul Caraș-Severin, precum și în jumătatea de vest a Carpaților Meridionali, vântul va avea intensificări cu viteze de 50…60 km/h, iar la altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 80…90 km/h.
Ulterior, de mâine dimineață va intra în vigoare un alt cod galben de vânt, valabil până duminică, la ora 20.00.
Vizate sunt județele Caraș-Severin, Timiș, Arad, Botoșani, zona joasă a județelor Suceava și Neamț, precum și jumătatea de vest a Carpaților Meridionali.
Aici, vântul va avea intensificări cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini mari, în general de peste 1700 m, rafalele vor fi de 90…100 km/h.