Starea de alertă extremă pentru populația din nordul județului Tulcea a încetat: cât de mare a fost, de fapt, pericolul
Populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată, vineri, cu privire la posibile obiecte care ar putea cădea din spațiul aerian, după ce autoritățile au detectat ținte suspecte îndreptându-se către zona de frontieră cu Ucraina. Drept urmare, a fost emis un mesaj RO-Alert. Incidentul vine la o zi după cel de joi, când două aeronave au fost ridicate de la Baza 86 Aeriană Fetești, după un nou atac cu drone rusești asupra porturilor ucrainene de la Dunăre.
Starea de alertă extremă pentru populația din nordul județului Tulcea, anunțată de autorități vineri, în jurul orei 12:00, după detectarea unor drone la granița româno-ucraineană, a încetat, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN).
Potrivit unui comunicat de presă al instituției, dronele lansate de Federația Rusă se îndreptau spre porturile dunărene din Ucraina aflate în proximitatea frontierei cu România, iar populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată printr-un mesaj transmis de sistemul RO-Alert cu privire la posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian.
'În jurul orei 11:50, două aeronave de luptă F-16, din Baza 86 Aeriană de la Fetești, au fost ridicate în aer pentru a monitoriza zona de frontieră cu Ucraina, în nordul județului Tulcea. La ora 12.00, populația din nordul județului Tulcea a fost avertizată prin mesaj RO-Alert. Starea de alertă a încetat la ora 12.22', se menționează în comunicatul MApN.
Datele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta arată că nicio persoană nu a sunat la numărul unic de urgență 112 pentru a semnala incidente în timpul alertei extreme.
Autoritățile îndeamnă populația să-și mențină calmul, să urmească cu atenție mesajele transmise prin sistemul RO-Alert, să se informeze exclusiv din surse oficiale și să sesizeze imediat la numărul unic de urgență 112, dacă observă incidente sau situații deosebite.
Din februarie 2022, mai multe fragmente de drone utilizate de Rusia în războiul împotriva Ucrainei au fost descoperite în România, cele mai multe fiind identificate pe raza județului Tulcea.
ȘTIREA INIțIALĂ
”Astăzi, în jurul orei 12:00, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis un mesaj de informare şi avertizare prin sistemul RO-Aert către populaţia din zona de nord a judeţului Tulcea. Mesajul are caracter preventiv şi vizează posibilitate căderii unor obiecte din spaţiul aerian”, a transmis, vineri, ISU Tulcea.
Potrivit sursei citate, sunt recomandate măsuri minime de siguranţă, precum adăpostirea şi respectarea indicaţiilor autorităţilor, în funcţie de evoluţia situaţiei.
”Decizia transmiterii mesajului RO-Alert a fost luată în urma unei informări primite de la Statul Major al Forţelor Aeriene, care, prin mijloacele proprii de supraveghere, a detectat existenţa unor ţinte aflate în deplasare către zona de frontieră dintre România şi Ucraina”, au menţionat pompierii.
Aceştia reiterează apelul către cetăţeni de a-şi menţine calmul, de a urmări cu atenţie mesajele transmise prin sistemul RO-Alert, de a se informa exclusiv din surse oficiale şi de a sesiza de îndată numărul unic de urgenţă 112 în cazul observării unor incidente sau situaţii deosebite.
Un alt mesaj a fost transmis, joi, după atacuri ruseşti în Ucraina, la graniţa cu România.