MENIU

Alertă la Timișoara. Amenințare cu bombă la un centru comercial. UPDATE: Alerta a fost FALSA

A fost alertă la Timișoara, luni după-amiază, după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că ar fi amplasat un dispozitiv exploziv într-un centru comercial din oraș. Autoritățile au trimis specialiști la fața locului și au evacuat clădirea. UPDATE: Alerta s-a dovedit falsă.

UPDATE: După ce au căutat temeinic în toată clădirea, autoritățile au conchis că este vorba de o alarmă falsă, fiind făcute acum verificări pentru găsirea persoanei care a efectuat apelul telefonic.

„Astăzi, 23 mai, în jurul orei 17:00, polițiștii timișoreni au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că la un centru comercial din Timișoara s-ar afla o bombă. La fața locului, au ajuns pirotehniștii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, polițiștii, jandarmii și echipaje ISU Banat, care, în urma verificărilor, au stabilit că este o alarmă falsă, iar, în prezent, se fac verificări, în vederea depistării persoanei care a alertat autoritățile fără un motiv întemeiat și pentru tragerea acesteia la răspundere”, a transmis IPJ Timiș, potrivit pressalert.