Alertă la Mamaia și Năvodari. S-au auzit zgomote puternice, asemănătoare unor explozii și s-au zguduit locuințele. Explicațiile MApN
Alertă în zona stațiunilor Mamaia și în Năvodari. Mai mulți oamenii au reclamat că se aud bubuituri, asemănătoare unor explozii, iar în unele zone se zguduie și locuințele. Ministerul Apărării Naționale a lămurit misterul, precizând că este vorba de o serie de exerciții militare, pe poligonul de la Capu Midia.
De asemenea, alte persoane, din zona cuprinsă între cartierele Faleză-Nord și Piața Chiliei din municipiul Constanța, au sesizat aceleași zgomote și vibrații în locuințele, scrie Ziua de Constanța.
Explicația a venit din partea Ministerului Apărării Naționale
O baterie de rachete sol-aer PATRIOT din cadrul Regimentului 74 a desfășurat, în perioada 16-25 iunie 2025, o secvență de instruire în cadrul exercițiului tactic cu trupe și trageri reale F.A. PATRIOT SPARK 25.11, organizat în Poligonul de Trageri Sol-Aer Capul Midia, au transmis reprezentanții MApN.
Exercițiul a reprezentat o etapă esențială în procesul de evaluare a capacității operaționale a sistemului, contribuind la consolidarea pregătirii personalului militar și la creșterea nivelului de interoperabilitate în cadrul structurilor de apărare.
Regimentul 74 PATRIOT are în dotare trei sisteme de rachete sol-aer cu bătaie mare PATRIOT, iar personalul care a participat la acest exercițiu a urmat programul de instruire colectivă TAFT – Technical Assistance Field Team.