Alertă hidrologică majoră: Cod Portocaliu de INUNDAȚII în Prahova și Cod Galben în 12 județe - HARTA
Hidrologii au emis, vineri, un Cod Portocaliu de inundaţii, valabil până duminică la prânz, în judeţul Prahova, şi Cod Galben, pentru aceeaşi perioadă, în judeţele Gorj, Braşov, Covasna, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Olt, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa şi Buzău.
Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o Avertizare Hidrologică ce vizează creşteri de debite şi niveluri, scurgeri importante pe versanţi şi posibile viituri rapide pe râurile mici, cu probabilitatea depăşirii cotelor de apărare.
Astfel, potrivit hidrologilor, începând cu 29 noiembrie, ora 06:00, şi până în 30 noiembrie, ora 12:00, va intra în vigoare Codul Portocaliu, care vizează râurile din bazinele hidrografice Teleajen şi Cricovul Sărat (afluenţi ai râului Prahova), în judeţul Prahova.
Totodată, pe durata intervalului 28 noiembrie, ora 12:00 – 30 noiembrie, ora 24:00, este activ Codul Galben, pe anumite sectoare de râuri din judeţele: Gorj, Braşov, Covasna, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Olt, Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa şi Buzău.
Populaţia este sfătuită să acorde o atenţie sporită evoluţiei vremii şi să respecte instrucţiunile transmise de autorităţile locale.
De asemena, hidrologii recomandată evitarea deplasărilor în zonele expuse riscului de viituri, a traversărilor prin vaduri sau pe poduri improvizate, precum şi protejarea locuinţelor şi bunurilor aflate în apropierea cursurilor de apă, dar şi să urmărească permanent evoluţia situaţiei hidrologice prin intermediul surselor oficiale de informare.