MENIU

Aglomeraţie mare pe DN 1. Coloana de maşini depăşeşte 10 kilometri

Circulaţia pe Drumul Naţional 1 se desfăşoară cu dificultate, marţi seară, în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei, unde s-a format o coloană de maşini care se întinde pe cel puţin zece kilometri, pe sensul de coborâre dinspre Braşov către Ploieşti.

Traicul rutier pe DN1 este îngreunat, marţi seară, din staţiunea Predeal până în Sinaia pe sensul de coborâre dinspre Braşov către Bucureşti formându-se o coloană de maşini care circulă bară la bară, cu o viteză medie de 20 de kilometri pe oră.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Prahova, dinspre Sinaia spre Ploieşti traficul rutier se fluidizează.

Pe sensul de urcare către munte, care în cursul zilei a fost foarte aglomerat, la ora transmiterii acestei ştiri circulaţia se desfăşoară fluent.

Sursa: news.ro

 

Mai multe articole despre:
DN1 aglomeraţie Valea Prahovei coloană maşini