MENIU

Adrian Marinescu (”Matei Balș”): Efectele adverse ale vaccinului anti-Covid sunt foarte rare, ușoare și dispar rapid. Când am putea reveni la viața normală

Medicul Adrian Marinescu. Foto: Facebook

Medicul Adrian Marinescu de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase ”Matei Balş” din Capitală a dat asigurări sâmbătă, în emisiunea ”Sănătatea la Control” de la Realitatea Plus, că vaccinul împotriva Covid-19 este sigur. În privința temerilor legate de reacțiile adverse, medicul a explicat că acestea sunt foarte rare și dispar repede și a amintit că toate medicamentele au astfel de reacții. Dacă se va vaccina majoritatea populației, vom putea reveni la viața normală la finalul anului trecut, mai spune Marinescu. 

”Ne doream foarte mult să avem cât mai repede vaccinul, reprezentând acea luminiță de la capătul tunelului. Primii care se vor vaccina vor fi medicii din prima linie și este un mesaj care spune că vorbim de un vaccin cât se poate de sigur, obținut în timp record, care are foarte puține reacții adverse. Voi fi primul dintre cei care se vor vaccina”, a spus medicul. 

Adrian Marinescu le-a transmis celor care se tem de reacțiile adverse că acestea sunt foarte rare și a explicat că vaccinul împotriva noului coronavirus a fost obținut așa repede pentru că familia din care face parte a fost studiată deja de cercetători. 
”Nu există medicament și vaccin care să nu aibă și un minim de reacții adverse. Prin comparație cu altele, vaccinul împotriva Sars-Cov-2 are mai puține reacții adverse. Trebuie să înțelegem că aceste reacții adverse sunt foarte rare. E vorba de reacții imediate, când simptomatologia mimează practic boala. De exemplu, pacientul poate avea febră sau dureri de cap, dar aceste simptome dispar într-un interval scurt de timp. Chiar și pentru minoritate, cei care vor avea aceste simptome, nu vor fi fi reprercusiuni ulterioare. 

În media au apărut unele voci care vorbeau despre niște lucruri care se puteau întâmpla la distanță. În momentul de față, nicăieri în lume nu există niciun fel de documentare că peste o anumită perioadă de timp s-ar putea întâmpla anumite lucruri. Vaccinul s-a obținut repede pentru că familia din care face parte, coronavirusul, a fost studiată în anii trecuți”, a precizat medicul.

Marinescu a făcut apel la populație să se vaccineze și să ia în calcul, în cazul unui refuz, efectul pe care îl poate avea boala asupra persoanelor mai vulnerabile. Dacă vom atinge o imunizare semnificativă, vom putea reveni la viața normală la finalul anului viitor, mai estimează medicul. 
”Când te gândești dacă să te vaccinezi, cred că ar trebui să te gândești și la ce pierzi dacă nu o faci. Persoanele vulnerabile au un risc foarte mare de a dezvolta forme severe care le pun viața în pericol. Trebuie să punem în balanță ce pierdem și ce câștigăm. 

Pentru a avea un efect clar din partea vaccinului, nivelul de imunizare trebuie să fie ridicat, să se vaccineze 70% sau mai mult din populație. Numărul celor care sunt reticenți scade de la o zi la alta. Eu cred că cei care nu vor să se vaccineze reprezintă o minoritate. Sper ca, în urma campaniilor de informare ale autorităților, numărul acestora să fie nesemnificativ. 

Dacă vrem ca 2021 să fie altceva, avem nevoie ca această campanie să fie o reușită în România și în restul lumii. Din vară va fi un echilibru, lucrurile vor fi cu totul diferite și, probabil, la finalul anului 2021, dacă ne vaccinăm cu toții, vom reveni la acea viață normală”, a conchis Marinescu.