MENIU

Adrian Cioroianu: Charles al III-lea este regele altei epoci, nu cred că va încerca să-și imite mama

Istoricul și fostul ministru de Externe Adrian Cioroianu susține că prin moartea Reginei Elisabeta a II-a s-a încheiat o epocă, iar Charles al III-lea ar putea da primele semne ale schimbării chiar în primul său discurs. 

"Am convingerea că nu va face niciun efort pentru a-i semăna mamei sale, pentru că va fi regele altei epoci și a altei Mari Britanii. Discursul de vineri seară va respecta elemente care țin de protocolul discursiv, dar probabil și elemente de noutate, pentru că va aduce o tușă personală în actele oficiale, în cuvântări, în interacțiunea cu publicul. Trebuie să înțelegem că fiecare personaj la acest nivel trebuie să fie în concordanță cu timpul său și cred că acest lucru îl vom vedea, la Charles al III-lea, chiar din această țară", a afirmat istoricul Adrian Cioroianu, în direct la Realitatea Plus.

Acesta a mai afirmat că noul suveran va avea în față o serie de provocări, iar așteptările populare să fie oarecum altele decât în cazul mamei sale. "Putem bănui că societatea britanică îl privește și primește curioasă, pentru că noi încă trăim cu imaginea celei care a fost Elisabeta a II-a. Singur că vor exista provocări. Să ne gândim la moștenirea încă problematică a Brexit-ului, la problema Scoției și pretențiile separatiste, ne amintim de referendumul din 2014, e posibil ca anul viitor să fie altul, la fel Irlanda de Nord, care are un trecut din care n-au lipsit momentele de tensiune maximă, ne amintim de Armata Republicană Irlandeză, dar și răspunsul brutal al britanicilor, acolo există o traumă care mocnește. Nu în ultimul rând, provocarea momentului este chiar teama și suferința legate de scumpirea energiei și a vieții cotidiene, chiar dacă UK nu mai importă din Rusia, problema nu este rezolvată", a afirmat Cioroianu.