MENIU

Adrian Câciu îi ține partea lui Marius Budăi în disputa cu PNL pe majorarea pensiilor: Se poate, chiar peste inflație

Ministrul Finanțleor, Adrian Câciu, îi ține partea colegului de partid și de Guvern, Marius Budăi, ministrul Muncii, în disputa cu PNL legată de majorarea pensiilor. La finalul ședntșei de guvern de joi, Câciu a afirmat că în buget ar fi resurse pentru o majorare, chiar și peste rata inflației. Declarația vine după ce mai mulți lideri PNL și-au acuzat partenerii de Coaliție că le-ar vinde vîrstnicilor iluzii.

"Nu am să mă pronunţ asupra procentului, ceea ce pot să vă spun este că există spaţiu şi mai există şi necesitate, iar decizia finală va fi luată în Coaliţie, pentru că trebuie aşezate în echilibru nevoia de compensare a pierderii de putere de cumpărare la mai multe categorii de cetăţeni, nu numai la pensionari" , a afirmat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, la finalul şedinţei de Guvern, întrebat dacă există spaţiu pentru majorarea pensiilor cu 10% în 2023.

Pe de altă parte, el a precizat că trebuie să ţină cont şi de prognozele pentru anul viitor, care şi ele evoluează.

"Avem prognoza de vară acum, vedem cum va arăta prognoza de toamnă şi, pe de altă parte, celelalte priorităţi pe care statul trebuie să şi le păstreze. Avem de implementat PNRR, avem de făcut investiţii, avem partea de asigurare a resurselor pentru educaţie, pentru sănătate, pentru apărare şi lucrurile se vor pune toate pe masă. De asta nu am să mă refer la procent, pentru că procentul va fi decis. Oricum nu va fi cel pe care ni-l spune legea referitor la indexarea inflaţiei din urmă cu un an, pentru că este evident că ar fi din punctul meu de vedere şi incorect faţă de cetăţeni care resimt o inflaţie mult mai mare decât cea care a fost în urmă cu un an, adică în 2020", a adăugat ministrul Finanţelor.

Contre în coaliție pe majorarea pensiilor. Gheorghe Falcă (PNL): „S-a dorit să se vândă românilor O ILUZIE” - De ce e acuzat Marius Budăi