MENIU

Adrian Câciu: Guvernul nu ar fi început programul de vouchere de vacanță dacă ar fi văzut HORECA drept Cenuşăreasa care nu are nevoie de sprijin

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor

Adrian Câciu, ministrul Finanțelor, susține că HORECA nu este percepută de Guvern ca o „cenușăreasă” și că de aceea a și inițiat programul voucherelor de vacanță, pentru a ajuta acest sector.

„Dacă Guvernul ar fi văzut în HORECA Cenuşăreasa care nu trebuie să beneficieze de sprijin, atunci nu ar fi început programul de vouchere de vacanţă”, a afirmat marţi ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, marți, la Conferinţa Naţională a Industriei Ospitalităţii.

"Chiar dacă a avut o serie de probleme inclusiv pe sezonul estival, probleme legate şi de marketingul corect sau incorect, asta rămâne de stabilit, dumneavoastră ştiţi mai bine dacă a fost corect din partea unora, dar totuşi zic eu că a beneficiat de sprijin şi anul acesta din partea Guvernului. Şi aici încep doar prin a readuce aminte că s-a reînceput programul de vouchere de vacanţă. Dacă Guvernul ar fi văzut în HORECA Cenuşăreasa care nu trebuie să beneficieze de sprijin, cred că nu ar fi început cu acest demers. Şi nu în ultimul rând a achitat şi datoriile care erau pe HORECA pe programul vechi", a declarat Adrian Câciu, la Conferinţa Naţională a Industriei Ospitalităţii, relatează Agerpres.

Ministrul Finanțelor a afirmat că din perspectiva modului în care sectorul a performat anul acesta, statisticile arată o creştere de 48% a cifrei de afaceri faţă de 68% anul trecut, comparativ cu 2020, şi "nu ne duc într-o zonă de tragedie".

Adrian Câciu a discutat cu reprezentaţii industriei HORECA, subliniind că există probleme legate de inflaţie, costuri la utilităţi şi sezonalitate pe anumite zone, iar schema de ajutor de stat pentru sector urmează să fie elaborată de Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului.

Șeful ANAF - Lucian Heiuş a vorbit despre parteneriatul dintre Fisc și industria ospitalităţii: „Ar trebui să fie mai apropiat decât a fost până în prezent", cel puţin pe două planuri.

„În primul rând, ANAF ar trebui să asigure servicii de mai bună calitate, atât la declarare şi la plată, dar şi la modul la care se răspunde la întrebările adresate de firmele din sector pentru clarificarea anumitor aspecte fiscale, iar în planul al doilea ar trebui să existe o colaborare mai bună pentru a lupta împotriva celor care fac evaziune şi practică munca la negru. Aceste firme fac concurenţă neloială celor din sector care respectă legea, a mai explicat Heiuș.