MENIU

Admitere Poliţie 2018: Cum arată testele psihologice pentru cei care vor să devină poliţisti

Admitere Poliţie 2018. Peste 6.000 de candidaţi s-au prezentat, miercuri, la Şcoala de Poliţie din Câmpina, judeţul Prahova, pentru înscrierea la primul examen de admitere organizat iarna, unde sunt disponibile 1.300 de locuri pentru viitorii poliţişti.

Admitere Poliţie 2018. Potrivit comandantului Şcolii de Poliţie din Câmpina, Vasile Tache, este pentru prima data în istoria şcolii când este organizată sesiune de admitere iarna. Iniţial, peste 10.000 de persoane şi-au depus dosarele, însă numai 6.152 au reuşit să treacă de probele eliminatorii, concurenţa fiind de aproape cinci candidaţi pe un loc.

“Este o situaţie atipică ţinând cont de deficitul mare de personal din Poliţia Română. Astfel, Şcolii de la Câmpina i-au fost alocate 1.300 de locuri, cel mai mare probabil din istoria şcolii. Şi numărul de candidaţi, 6.152, este un număr, la fel, cel mai mare din ultimii ani. Au fost 10.100, dar între timp au fost probleme eliminatorii, respectiv testarea psihologică şi proba medicală. Unii nu s-au mai prezentat. Suntem pregătiţi cu totul”, a declarat Tache.

Admitere Poliţie 2018. Testele psihologice

Admitere Poliţie 2018. În ceea ce priveşte testele psihologice, mulţi au spus că le consideră uşoare, una dintre întrebări fiind “Te-a durut vreodată capul?”. Mai mult, ei nu cred că examenul psihologic de la admitere este un test concludent.

“M-am gândit oportunitate, este un loc de muncă stabil. Tata a fost atâţia ani în poliţie şi m-am gândit să-l urmez. Testul psihologic mi s-a părut uşor. Sincer, nu cred că este sută la sută concludent. Au fost întrebări destul de ciudate, cum ar fi dacă te-ai gândit vreodată să-ţi iei viaţa, plus celelalte chestii de logică”, a declarat o tânără, conform Mediafax. http://www.mediafax.ro/social/record-la-scoala-de-politie-din-campina-aproape-5-candidati-pe-un-loc-la-admiterea-de-iarna-organizata-pentru-prima-oara-istoria-institutiei-ce-spun-tinerii-despre-testele-psihologice-foto-16922970

Admitere Poliţie 2018. Examenul medical şi probele sportive se vor desfăşura în perioada 12-18 ianuarie.