MENIU

Adevărul din spatele camerelor de la Asia Express

Lucian, unul dintre cameramanii emisiunii Asia Express de la Antena 1, a rupt tăcerea şi a spus tot ceea ce nu se vede pe micul ecran. Bărbatul a mărturisit că a fost o experienţă inedită, dar şi foarte grea din mai multe puncte de vedere, ce l-a făcut să aprecieze şi mai multe lucrurile pe care le considerăm mărunte sau nesemnificative.

„E mai greu ca-n armată, dar e o poveste din care îți dorești să faci parte și pe care o trăiești la cote maxime. Asia Express a fost un test și mi-a confirmat că am o condiție fizică bună. Am alergat cot la cot cu concurenții, dar nu m-am pregătit deloc înainte de plecare, deși am colegi care s-au antrenat la sală și și-au schimbat stilul de viață, înainte de show. Da, au fost momente când am oprit camera, dar nu din cauza unor conflicte, ci pentru că Morodan avea nevoie la toaletă, când noi eram pe marginea unui drum. Au fost și situații mai delicate, deoarece depindea foarte mult de zona în care concurenții alegeau să caute cazare. În India, în Tamil Nadu, o zonă foarte religioasă, oamenii erau extrem de reticenți. Eu n-am avut probleme, însă Amer, colegul meu care a filmat cu Jojo și Paul, a trebuit să închidă la un moment dat camera și să plece din locul în care erau, pentru că se adunaseră destul de mulți oameni, iar pe Paul și Jojo îi bănuiau a fi teroriști", a declarat Lucian pentru Vice.ro.

Mai multe articole despre: