MENIU

Adevărul despre Pilonul II, spus de Isărescu. Ce se va întâmpla, de fapt, cu banii din pensiile private

Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a intervenit marți în discuția legată de proiectul de lege privind plata pensiilor private către beneficiari.

El a subliniat că, în prezent, atenția publică se îndreaptă mai ales către aspectele negative, însă realitatea este alta: nu „ni se confiscă banii”, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară ar trebui să depună eforturi mai mari pentru a clarifica modul de funcționare al sistemului.

„Părerea mea este ca ASF să continue, chiar să amplifice, efortul de comunicare, inclusiv cu materiale scrise. Nu este suficient să vorbeşti. Pur şi simplu să distribuie materiale, pentru că am văzut că sunt foarte multe confuzii. Este un fond de pensie, nu este un depozit, este o economisire a populaţiei dar într-un fond de pensie, nu în depozite şi aceste fonduri de pensii peste tot în lume au un regim de funcţionare şi o lege. Şi dacă ASF va continua acest efort, probabil confuziile se vor diminua. Şi ca să vă răspund direct, eu cred că acum dezbaterea publică, care e absolut necesară, este periclitată de confuzii. ASF trebuie să facă eforturi pentru a le elimina, să explice cum funcţionează în alte ţări, să facă un documentar", a declarat Mugur Isărescu.

Oficialul BNR a adăugat că publicul trebuie să înțeleagă clar cum funcționează fondurile de pensii și că banii nu sunt luați din conturile participanților.

Datoria României, o bombă cu ceas care nu mai poate fi ignorată. Semnal de alarmă de la Mugur Isărescu

„Aşa este lumea vede mai degrabă partea rea, „ni se confiscă banii", „Ministerul de Finanţe sau Guvernul foloseşte banii". Ei ca să nu piardă din sumele reale, deci din aceste economisiri trebuie să plaseze banii undeva. Deocamdată, hai să fim sinceri, Misterul de Finanţe dă dobânzi mai bune decât băncile. Deci cine pe cine foloseşte? Putem spune şi că fondurile de pensii folosesc Guvernul româniei, nu e aşa? Şi atunci hai să ne liniştim puţin, că ce văd eu acum aşa un fel de tulburare, „ne-au luat banii", nu se confiscă nimic şi hai să vedem cum funcţionează fondurile astea de pensii", a spus Isărescu în cadrul conferinței de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflației.

Guvernatorul a reamintit că dezbaterea privind pensiile private este una veche, datând încă din perioada în care a ocupat funcția de prim-ministru, în anul 2000.

Proiectul de lege referitor la plata pensiilor private din Pilonul II și Pilonul III a fost prezentat vineri, în primă lectură, în ședința de Guvern. Documentul propune două modalități de plată: pensia de tip retragere programată, acordată pe o perioadă determinată, cu garanția rambursării integrale a activului acumulat, și pensia viageră, achitată pe toată durata vieții participantului. În plus, există posibilitatea ca pensionarul să retragă o sumă forfetară de până la 25% din activul acumulat, procedură similară cu cea aplicată în alte state europene.

Premierul Ilie Bolojan a afirmat duminică seara că acest proiect, aflat în prezent în dezbatere publică, nu presupune confiscarea fondurilor strânse de cetățeni, ci stabilește modalitatea de plată, urmând modelul folosit în majoritatea țărilor din Europa.

România a atins un nivel record la prețul alimentelor de bază. Șeful BNR: ”În seprembrie va fi vârful inflației”