MENIU

Ședință a Coaliției, în plin scandal legat de facturile uriașe. Ce mesaj a transmis Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciuca

Criza facturilor uriase la curent i-a bagat in sedinta pe liderii PSD, PNl si UDMR, care s-au reunit de la ora 17:00 la Parlament pentru a gasi solutii. Este prima ședință a coaliției din acest an, ședință la care participă și ministrul Energiei, dar și șefii ANRE și ANPC. 

Întâlnirea este una tensionată, pentru ca partidele vin cu măsuri diferite în sprijinul populației. PSD vrea reducerea TVA la energie electrică din februarie, în timp ce PNL ar vrea ca măsura să se aplice din aprilie.

Înainte de a intra la discuții, premierul Nicolae Ciucă a precizat că urmează să fie analizate toate spluțiile pentru ca atât populația, în special categoriile defavorizate, cât și economia sa nu fie afecate de impactul scumpirilor.

"Am luat măsuri ca instituții ale statului să poată verifica toate companiile de energie, iar astfel de acțiuni vor continua cu fermitate.

Referitor la disputa între PNL și PSD privind data de la care ar putea fi introdus TVA redus la energie electrică, premierul a precizat că și acest aspect va fi lămurit.

"Măsurile care au fost propuse pentru perioada de după 31 martrie au fost prezentate în sensul de a ae asigura continuitatea celor care deja produc efecte, iar cele care vizeaza punerea lor in aplicare de la 1 februarie se refereau la alte măsuri pe care putem să le luam.(...) Urmează să discutăm toate aceste elemnete și după ce se finalizează vă vom comunica," a transmis premierul Ciucă. 

„În şedinţa de Guvern vom modifica legea plafonării şi compensării şi vom obliga toţi furnizorii care au întocmit facturile într-un mod eronat (....) să le refacă fără percepere de penalităţi, vom opri orice fel de debranşare pe perioada de aplicare a acestei legi (...) să nu existe cumva un mijloc, să zicem aşa, de presiune al furnizorului să achit o factură eronată sub ameninţarea debranşării”, a declarat și ministrul Energiei, la Profit.ro.

Popescu a afirmat că ceea ce s-a întâmplat până în prezent cu facturile de energie electric și gaze dovedește că unii furnizori n-au fost de bună credinţă..

Ministrul a criticat și ANRE pentru lipsa de reacție rapidă, pentru că i-ar fi putut verifica încă din decembrie dacă au aplicaţiile informatice actualizate.

Mai multe articole despre:
ciuca energie facturi scandal scumpiri