MENIU

Accident extrem de violent în județul Vaslui! 5 persoane au ajuns la spital - O mașină s-a transformat în armonică - FOTO

Un accident de circulație a avut loc, sâmbătă, în localitatea Vladia din județul Vaslui. Din primele informații, două mașini în care se aflau 6 persoane, doi minori și patru adulți, s-au ciocnit violent. Impactul a fost atât de puternic încât una dintre el s-a răsturnat, iar cealaltă s-a transformat în armonic. 

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit, sâmbătă, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru descarcerare și deblocare), o ambulanță SMURD tip C1 (terapie intensivă mobilă) și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, evaluarea victimelor, acordarea de îngrijiri medicale și transportul la o unitate medicală specializată, în cazul victimelor unui accident rutier produs pe DN 2F, în localitatea Vladia, comuna Dragomirești.

La fața locului au intervenit, de asemnea, și două ambulanțe aparținând SAJ Vaslui. 

În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane (patru adulți și doi copii minori).

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate, ieșite în afara carosabilului, unul dintre autovehicule fiind răsturnat.

Până la sosirea  salvatorilor, victimele au fost evacuate de către ceilalți participanți la trafic.

Echipajele de intervenție au evaluat victimele, cinci dintre acestea primind și îngrijiri medicale la fața locului.

Cele cinci victime (trei adulți și doi copii) au fost ulterior transportate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui. 

Pompierii au asigurat măsuri PSI, au curățat și spălat carosabilul. 

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauza și circumstanțele producerii accidentului.