MENIU

Accident șocant la Timișoarei. Un bărbat drogat cu cocaină și amfetamine, fără permis, a urcat la volan și a produs un carambol

Drugtest

Caz halucinant, la propriu, în centrul Timișoarei. Un bărbat aflat la volan care n-a oprit la semnalele polițiștilor a provocat un accident, lovind mai multe autoturisme la rând. Când a fost verificat, oamenii legii au descoperit că era drogat și nu avea permis de conducere.

Polițiștii Biroului Rutier Timişoara au încercat, miercuri, să oprească pe strada Gheorghe Lazăr un autoturism, dar șoferul și-a continuat deplasarea. Polițiștii au pornit în urmărirea, iar când l-au blocat, au constatată că bărbatul aflat la volan în vârstă de 38 de ani, nu avea permis de conducere pentru nicio categorie, potrivit pressalert.ro.

„A fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. S-a întocmit dosar penal”, informează IPJ Timiș. Surpriza a venit abia când i s-a făcut și testul pentru stupefiante, iar aparatul a arătat că suspectul a ieșit pozitiv la cocaină, amfetamină și metamfetamină.

„S-a întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența substanțelor psihoactive și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere”, a transmis IPJ Timiș.

Mai multe articole despre:
drogat la volan timisoara accident