Accident mortal la intrarea în Capitală: o femeie de 52 de ani a murit după impactul dintre patru mașini
O femeie de 52 de ani, pasageră într-un autoturism, și-a pierdut viața vineri, în urma unui accident rutier grav produs la intrarea în București, în zona Pod Europa. În coliziune au fost implicate patru autovehicule.
Potrivit Brigăzii Rutiere, accidentul s-a petrecut în jurul orei 13:20, pe sensul de intrare în Capitală. La fața locului au intervenit echipaje de poliție, pompieri și ambulanțe.
„În urma accidentului de circulație, echipajele de prim-ajutor sosite la adresă au intervenit pentru salvarea unei femei, pasager, în vârstă de 52 de ani, au aplicat manevre de resuscitare asupra acesteia, însă, din nefericire, medicii au declarat decesul”, au anunțat reprezentanții Brigăzii Rutiere.
Mai multe persoane au fost evaluate medical la locul accidentului, urmând să se stabilească câte dintre ele vor fi transportate la spital pentru îngrijiri suplimentare.
Toți șoferii implicați au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Din cauza accidentului, circulația rutieră a fost restricționată total pe sensul de intrare în București dinspre Afumați, traficul fiind deviat către alte rute.
Polițiștii Brigăzii Rutiere, împreună cu cei din cadrul IPJ Ilfov, continuă cercetările pentru a stabili cauzele și împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.