MENIU

Accident lângă Arcul de Triumf, două persoane transportate la spital

Un grav accident a avut loc, sâmbătă după-amiază, în aproapiere de Arcul de triumg din Bucureşti. Două persaone au fost rănite, chiar în staţia de autobuz, de un autoturism care a ajuns pe trotuar.

Cele două persoane rănite au fost transportate la spital, a anunţat Realitatea TV.

Şoferul care a provocat accidentul a fost supus etiloterstuluiu, iar rezultatul a fost negativ.

"În jurul orei 15.00, prin apel 112 Brigada Rutiera a fost sesizată cu privire la producerea unui accident care a avut loc la intrarea pe b-dul Constantin Prezen sensul de mers către b-dul Charles de Gaulle. Din accidentul rutier a rezultat a rănirea a doua persoane care se aflau pe trotuar ambii fiind transportati spital in vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducatorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele și condițiile producerii accidentului rutier", se precizează într-un comunicat al Poliţiei. 

Pe numele șoferului a fost deschis un dosar penal pentru vătămare din culpă. 

sursă: FB/trafictube

Mai multe articole despre:
null