MENIU

Accident grav la ieşirea din Braşov spre Sighişoara. Coliziune între un TIR şi un camion

Un accident extrem de grav a avut loc miercuri dimineaţa pe DN13, la ieşirea din localitatea Braşov către Sighişoara.

Un TIR şi un autocamion s-au ciocnit frontal la ieşirea din Braşov spre Sighişoara, miercuri dimineaţa. În urma coliziunii, au rezultat cel puţin două victime, una dintre ele încarcerată la momentul sosirii echipajelor de intervenţie.

Potrivit Realitatea TV, au intervenit la faţa locului mai multe autospeciale de la SMURD. Cele două maşini grele erau pline de marfă.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că din cauza unei coliziuni între două autotrenuri, circulaţia rutieră pe DN13 (E60) este momentan oprită pe ambele sensuri la ieşirea din municipiul Braşov către Sighişoara. Evenimentul a avut loc în jurul orei 07.10.

Mai multe articole despre:
accident