Accident grav în județul Neamț. Bărbat de 28 de ani rănit după ce a fost prins sub un mal de pământ
Un incident grav a avut loc, marți, în localitatea Tazlău, din județul Neamț. Un bărbat în vârstă de 28 de ani a fost rănit, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el, în timpul unor lucrări.
La data de 25 august, în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Borlești au fost sesizați prin apel la 112, cu privire la faptul că, peste un bărbat, s-ar fi surpat un mal de pământ.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Pâncești, angajat al unei societăți comerciale, în timpul unor activități de săpături, în localitatea Tazlău, ar fi fost surprins de surparea malului de pământ.
Polițiștii continuă cercetările, în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.