MENIU

Accident GRAV de autobuz soldat cu cel puțin 20 de morți

Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident grav de autobuz în statul indian Himachal Pradesh (nord), a anunţat joi un înalt oficial al poliţiei, citat de agenţia Xinhua, citată de Agerpres.

Potrivit sursei, tragedia a avut loc pe autostrada naţională nr. 5 în apropiere de Rampur, la circa 120 km de Shimla, capitala statului Himachal Pradesh. Un autobuz privat cu pasageri s-a rostogolit într-un defileu adânc de aproape 200 de metri după ce şoferul a pierdut controlul volanului. 

Corpurile neînsufleţite a circa 20 de pasageri şi patru persoane rănite au fost scoase până în prezent din autobuzul grav avariat, a precizat oficialul indian. 

Autobuzul, care transporta peste 40 de persoane, inclusiv şoferul şi un însoţitor, plecase din Reckong Peo (districtul Kinnaur) în direcţia Solan, o staţiune turistică. 

O anchetă a fost deschisă pentru stabilirea cauzelor accidentului, a precizat oficialul indian. 

Mai multe articole despre:
accident India accident autobuz zeci de morți