MENIU

Accident cu șase victime, în Timiș, între care 4 sunt copii VIDEO

Părinții și cei 4 copii au fost toți răniți în accident. Foto/Captură video

Accident grav în localiatatea Șag, din județul Timiș, unde 6 persoane au fost rănite. Între acestea se află patru copii, dintre care cel mai mic este o fetiţă de trei ani.

”Un bărbat, în vârstă de 43 de ani, a condus un autoturism pe DN 59 dinspre Timişoara înspre Jebel, pe banda 1, iar la un moment dat a efectuat manevra neregulamentară de întoarcere, fiind surprins şi accidentat de un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 34 de ani, care venea pe banda 2, având aceeaşi direcţie de deplasare”, a transmis IPJ Timiş.
 
Şase persoane au fost rănite în accident.
 
”În urma impactului au rezultat 6 victime, conducătorul auto în vârstă de 34 de ani, 2 băieţi de 10 şi 12 ani, pasageri ai autoturismului condus de acesta, iar din celălalt autoturism au fost răniţi o femeie în vârstă de 28 de ani, o fetiţă de 3 ani şi un băieţel de 4 ani”, a transmis IPJ Timiş.
 
Persoanele rănite au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
 
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.