MENIU

Accesul românilor la armele de foc ar putea fi facilitat chiar prin lege! Proiect controversat în Parlament - Prevederi scandaloase

Accesul românilor la armele de foc ar putea fi facilitat chiar prin lege! Proiect controversat în Parlament

Cu războiul la graniță, Parlamentul vrea să dea liber la arme pentru civili! Un proiect care a trecut deja de prima cameră sesizată elimină interdicția de a deține doar două arme.

Vorbim despre un proiect inițiat de mai mulți deputați social democrați printre care și actualul ministru al Muncii Simona Bucura Oprescu, cea în a cărei declarație de avere apare că deține două arme de vânătoare, lucru pe care l-a motivat spunând că soțul este pasionat de acest sport. 

Prin acest proiect se încearcă eliminarea acelui prag de două arme pe care cineva le poate deține în țara noastră, astfel încât oricine are un permis de port armă să poată deține oricâte arme dorește. 

De asemenea, proiectul prevede să nu mai fie nevoie de un proiect special pentru a scoate armele din țară. Tot prin acest proiect se încearcă și eliminarea interdicției de a monta amortizoare sau sitem de ochire cu laser. În plus, ele ar putea fi deținute de cei care au făcut anumite infracțiuni sau de cei aflați sub influența drogurilor sau alcoolului.

Proiectul a trecut tacit de Senat și merge acum la Camera Deputaților, care e camera decizională.