MENIU

ABUZ la Sankt Petersburg, Rusia - 7 tineri români, obligați să renunțe la steagul național, la concursul de robotică

ABUZ la Sankt Petersburg - 7 tineri români, obligați să renunțe la steagul României, la concursul de robotică

Abuz la Sankt Petersburg asupra românilor. Tinerii liceeni care au participat la un concurs de robotică pentru a-și prezenta invenția nu au fost lăsați să afișeze steagul României, potrivit Realitatea PLUS. proba de concurs are loc duminică.

O echipă de elevi români aflați la un concurs de robotică din Sankt Petersburg, în Rusia, a fost obligată de organizatori să înlăture steagul României de pe stand și de pe robot.

Din echipă fac parte o studentă de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica din București, un elev de clasa a XII-a și cinci elevi de 14-16 ani.

„Nu ne lasă să punem steagul nicăieri, voiau să stăm cu gegile pe noi, să nu se vadă tricolorul pe tricou”, a spus coordonatorul lotului, Ionuț Panea, citat de edupedu.ro.

Organizatorii concursului le-au cerut celor din echipa din România să îndepărteze drapelul țării de pe standul de concurs și de pe robot, în condițiile în care până acum la niciun concurs, din zecile la care cei din clubul Autovortex au participat, nu s-a întâmplat așa ceva.

„Nu ne lasă să punem steagul nicăieri”, „voiau să stăm cu gecile pe noi, să nu se vadă tricolorul pe tricou”, a mai spus coordonatorul lotului, potrivit aceleiași publicații.

Echipa clubului de robotică Autovortex, formată din 7 tineri și un însoțitor, asistentul universitar Ionuț Panea de la ASE, a plecat miercuri seară la Sankt Petersburg, cu un ultim zbor spre Rusia, pentru a participa la campionatul regional de robotică.