MENIU

A lovit cu mașina o fetiță și pe tatăl acesteia, apoi a dispărut. Polițiștii îl caută de două zile

Accident tragic

Un șofer care, sâmăbătă, a lovit cu mașina o fetiță în vârstă de un an și șapte luni și pe tatăl acesteia, în timp ce traversau strada pe trecerea de pietoni, în Craiova, este căutat de două zile.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, accidentul s-a petrecut, sâmbătă, în cartierul Brazda lui Novac din Craiova, scrie Mediafax.

”Şoferul unui autoturism, care circula dinspre gară către Brazdă, a încercat să evite impactul cu un alt autoturism care a acordat prioritate pietonilor, la trecere, i-a lovit pe aceştia. Şoferul a virat stânga şi l-a lovit pe bărbat şi pe fetiţa sa care se afla pe o bicicletă. După producerea accidentului şoferul a fugit de la faţa locului şi este căutat acum de Poliţie atât în Craiova, cât şi în localităţile învecinate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cătălin Dochia.

Fetiţa şi tatăl ei au fost duşi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

Potrivit Poliţiei, tatăl nu a suferit răni grave, însă copila are o fractură la femurul drept.

Mai multe articole despre:
accident Craiova cartier IPJ Dolj petrecut