MENIU

A furat cutia milei de la biserică, apoi a fost lovit de o ambulanță în centrul orașului

Un bărbat din Cluj a fost lovit de o ambulanță în centrul orașului. Câteva persoane martore la accident susțin că acesta ar fi traversat în fugă, după ce a furat cutia milei de la o biserică din zonă.

Scena a fost filmată de trecători, care au postat imaginile pe o rețea de socializare. Salvarea care l-a lovit pe clujean mergea la o solicitare, asa ca bărbatul a fost transportat la spital cu altă ambulanță.

Polițiștii cercetează împrejurările in care a avut loc accidentul. Oamenii legii spun că este vorba despre un tânăr de 20 de ani care a traversat neregulamentar, astfel că a fost surprins de o ambulanță al cărei șofer nu consumase alcool.

Mai multe articole despre:
null