MENIU

A fost depistat la volanul mașinii, deși figura ca fiind în carantină

A fost depistat la volanul mașinii, deși figura ca fiind în carantină

Un bărbat de 26 de ani din Ialomiţa a fost găsit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la volanul unei maşini, deşi figura în carantină la domiciliu. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional, fiind și informată Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa.

„În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 02,00, poliţiştii de ordine publică din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Stelnica, în timp ce acţionau pe raza comunelor arondate, au verificat un autoturism ce se afla pe raza comunei Vlădeni. În urma legitimării persoanelor din autovehicul, a reieşit că la volanul acestuia se afla un tânăr de 26 de ani, din comuna Borcea”, se arată în comunicatul IPJ Ialomiţa.

Bărbatul în cauză a fost sancţionat contravenţional, fiind informată Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa în vederea luării măsurilor legale.

În contextul prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, forţele de ordine din Ialomiţa au verificat, duminică, 21 februarie, 79 de societăţi comerciale/persoane fizice autorizate şi în 26 de mijloace de transport persoane.

Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, poliţiştii au aplicat 136 de sancţiuni contravenţionale, din care una pentru încălcarea măsurii de carantinare, 120 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi 15 sancţiuni pentru nerespectarea interdicţiilor privind circulaţia în intervalul orar 23,00-05,00, în valoare totală de 20.650 de lei. 

Mai multe articole despre: