MENIU

A fost concediat după ce a lipsit 24 de ani de la serviciu

Greu de concediat

AK Verma, un inginer executiv care lucra în cadrul departamentului Lucrărilor Publice Centrale din India, nu a mai ajuns la locul său de muncă din decembrie 1990, potrivit Business Magazin.

Legea indiană face dificil pentru reprezentanţii instituţiilor de acolo să concedieze angajaţi fără motive care să implice abaterile penale.

Totuşi, chiar şi în condiţiile în care locurile de muncă în cadrul instituţiilor statului sunt considerate a fi pe viaţă, A.K. Verma  a fost în cele din urmă concediat.

"A solicitat prelungiri repetate ale concediului fără să fie sancţionat şi a ignorat cerinţele de a se întoarce la locul de muncă", au declarat reprezentanţii guvernului indian.

Chiar şi după ce a fost găsit vinovat în cadrul unei anchete referitoare la "absenţa voită de la datorie" în 1992, a fost nevoie de încă 22 ani şi de intervenţia unui ministru pentru a fi concediat. Legislaţia muncii din India este, potrivit Băncii Mondiale, cea mai restrictivă din lume şi face aproape imposibilă demiterea angajaţilor fără abateri penale.

Mai multe articole despre:
angajaţi concediere concedieri