MENIU

La 19 ani, a evadat din biroul poliției, deși avea cătușe la mâini

A fugit din sediul poliției, deși avea cătușe la mâini. Foto/Profimedia

Un tânăr de 19 ani a reușit să fugă dintr-un birou al Secției 15 Poliție, deși avea cătușele la mâini. Evadatu a reușit să fie prins după aproximativ o oră de către lucrătorii de la Secția 16.

La data de 11.04.2022, în jurul orei 11.30, un tânăr de 19 ani, arestat preventiv,  a evadat dintr-un birou al Secției 15 Poliție, prin escaladarea unui geam, în timp ce se afla la audieri, într-o cauză de furt calificat, împreună cu apărătorul său. 

Tânărul avea mâinile încătușate. 

La scurt timp, după aproximativ o oră, acesta a fost depistat de către polițiști din cadrul Secției 16.

Se efectuează cercetări, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.

De asemenea, au fost dispuse verificări, prin structura de control intern, cu privire la modul în care polițiștii și-au îndeplinit atribuțiile în acest caz.

Mai multe articole despre:
evadat politie sectia 15