MENIU

A doua zi de Crăciun, românii au luat cu asalt sălile de fitness. Care sunt sfaturile antrenorilor

După prima zi de Crăciun, în care sarmanelele şi cozonacul au fost nelipsite de pe masa oricărui român, nu strică puţină mişcare. Multe persoane au ales să facă sport ca să ardă caloriile, aşa că au mers la sălile de fitness.

Astăzi, mulţi români au ales să-şi petreacă a doua zi de Crăciun la sala de fitness. Unul dintre cele mai folosite aparate este acest aparat de forţă care ne ajută să ne tonifiem picioarele, însă cel mai îndrăgit aparat rămâne banda de alergare.

Mulţi români au îmbrăcat echipamentul de sport şi au dat o fugă până la cea mai apropiată sală de fitness.

"Este şi greu, dar este şi bine că după ce am făcut puţin exces cu mâncarea, vă daţi seama, sarmale, tobă, cârnaţi... Cred că puţin de sală este indicat, să putem să facem iar loc, pentru runda a doua", a declarat cineva.

Chiar dacă la început pare mai greu, efortul merită, spun cei care se încumetă să facă o şedinţă serioasă de fitness: "E greu? După sărbători, da. Orice este greu. După o oră la sală îţi dai seama că ai făcut o alegere bună".

Specialiştii spun că nu trebuie, totuşi, să ne forţăm corpul.

"Nu putem veni după o masă destul de îmbelşugată, să venim să tragem la un efort maxim. Totul trebuie să crească gradual în intensitate şi totul trebuie ca într-o fundaţie. Cărămidă după cărămidă. Totul începe cu o încălzire temeinică", a explicat Andrei Mutu, antrenor de fitness. "Băieţii rămân în continuare axaţi pe forţă, pe ceea ce înseamnă dezvoltare, creştere musculară şi definire, pe când fetele păstrează ideea de definire, dar sunt mai orientate spre cardio", a adăugat el.

Mâine se anunţă o nouă zi plină de sport. În a treia zi de Crăciun, în Capitală, aproape toate sălile de fitness sunt deschise.