MENIU

A DEMISIONAT din funcția de premier după 7 ani! În ce țară se întâmplă și cine îi va lua locul

Stefan Lofven a ocupat funcția de premier timp de 7 ani FOTO : PROFIMEDIA IMAGES

Premierul suedez Stefan Löfven a demisionat miercuri si astfel lansează procesul succesiunii prin care colega sa social-democrată Magdalena Andersson, ministrul Finanţelor, urmează să-l înlocuiască în vederea unor alegeri anul viitor, relatează Associated Press.

Liderul social-democrat, care se află la putere de şapte ani, fragilizat de o criză politică la începutul verii, a anunțat în august că va renunța la funcție luna aceasta, cu mai puţin de un an înaintea alegerilor prevăzute în septembrie 2022. 
Magdalena Andersson, aleasă în noiembrie la şefia partidului social-democrat în locul lui Stefan Löfven, urmează să-i succeadă ca şefă a Guvernului, dacă obţine un vot de învestitură în Parlament, a cărui dată nu a fost stabilită încă. 

Suedia - o campioană a egalităţii între sexe - nu a mai fost condusă până în prezent de nicio femeie premier

Pentru a deveni premier, Magdalena Andersson are nevoie de susținerea ecologiştilor şi a altor două formaţiuni, Partidul de Stânga şi Partidul de Centru. 

O fostă înotătoare de nivel înalt, Andersson va fi nevoită să împace interese adesea divergente, pentru a nu fi oprită în drumul către putere.

Înainte ca Stefan Löfven să-şi anunţe demisia, şefa Partidului de Centru Annie Lööf a dat asigurări că partidul său nu va vota împotriva sa, în urma unui acord cu social-democraţii şi ecologiştii. 

Dacă va fi învestită Andresson va avea de trecut o primă probă la adoptarea bugetului, care se anunţă dificilă, iar apoi are și mai dificila sarcină de a-i menţine pe social-democraţi la putere.

Social-democrații, cel mai mare partid din Suedia, care a revenit la putere în 2014 şi care a fost reales în 2018 în cadrul unei echilibru politic fragil, este ''ameninţat” în sondaje. 

Mai multe articole despre:
tara parlament politic partid ministru