MENIU

3 reguli ca să îți crești stima de sine. Ce recomandă tuturor femeilor un consilier pentru dezvoltare personală

Stima de sine este extrem de importantă pentru a putea duce o viață echilibrată și în armonie cu noi înșine. Ce trebuie, însă, pentru a ne crește stima de sine? Iată ce ne recomandă Codruța Bouleanu, consilier pentru dezvoltare personală și Life Coach.

Nu te mai compara cu alte femei

De fiecare dată când te compari, uiți că ai o poveste diferită, un drum diferit și resurse diferite. Compararea este cea mai rapidă cale de a-ți răni încrederea în tine. În loc să privești ce are altcineva, uită-te la ce ai tu și la progresul tău față de ieri.

Vorbește-ți cu blândețe ca și cum ai fi cea mai bună prietenă a ta

Modul în care îți vorbești în gândul tău devine modul în care te percepi. Dacă îți repeți că „nu ești suficientă”, vei începe să crezi asta. Începe să înlocuiești critica cu afirmații pozitive și realiste. Nu ești perfectă și nu trebuie să fii. Fii blândă cu tine căci tu ești cea mai importantă persoană din viața ta!

Cum se manifestă o persoană toxică. Prima caracteristică a unui astfel de om. Sfaturile consilierului pentru dezvoltare personală

Ține-ti promisiunile față de tine

De câte ori spui „de mâine fac asta” și nu faci, îți pierzi respectul pentru tine însăți. Stima de sine crește atunci când începi să îți fii loială. Începe cu pași mici – un obicei zilnic, o rutină respectată – și vei observa cum încrederea în tine revine. E ca și cum în fiecare zi te onorezi pe tine și îți acorzi respectul cuvenit.
Si nu uita: atunci când vorbim despre stima de sine e necesar să spunem că nu există stima de sine fără respect de sine, a conchis consilierul pentru dezvoltare personală, Codruța Bouleanu.

Cum trebuie să gestionezi relațiile cu persoanele toxice. Sfaturile consilierului pentru dezvoltare personală

 
Mai multe articole despre: