MENIU

150 de români, blocaţi pe aeroportul din Liverpool din cauza uraganului Ophelia. Reacția Wizz Air

Blocați din cauza uraganului Ophelia

Aproximativ 150 de pasageri care urmau să ajungă, în noaptea de luni spre marţi, de la Liverpool la Craiova, au rămas la sol, după ce comandantul aeronavei Wizz Air care trebuia să-i aducă în România a decis să plece mai devreme, cu avionul gol, din cauza furtunii.

UPDATE Compania Wizz Air a venit cu precizări legate de anularea zborului de la Liverpool spre Craiova, spunând că pasagerilor li s-au oferit mai multe soluții: posibilitatea reprogramarii gratuit pe zboruri alternative WIZZ, rambursare completa, cazare sau decontarea altor costuri cauzate de intarziere:

“Zborul Wizz Air W6 3983 de la Craiova la Liverpool din data de 16 octombrie a fost directionat catre aeroportul din Doncaster Sheffield din cauza conditiilor meteo nefavorabile de la Liverpool. In consecinta, zborul Wizz Air W6 3984 de la Liverpool spre Craiova a fost anulat. Tuturor pasagerilor li s-au oferit posibilitatea reprogramarii gratuit pe zboruri alternative WIZZ, rambursare completa, cazare sau decontarea altor costuri cauzate de intarziere in concordanta cu politica Wizz Air si reglementarile UE".

Cu toate ca situatia a fost independenta de Wizz Air, compania isi cere scuze pasagerilor pentru disconfortul creat, dar siguranta pasagerilor, a echipajului si a aeronavei este prioritatea numarul 1 a companiei.”

Directorul Aeroportului Internaţional Craiova, Mircea Dumitru, a declarat că avionul Wizz Air a efectuat mai întâi cursa Craiova-Liveerpool, dar, din cauza vremii severe, a aterizat la Doncaster.

Atunci, comandantul aeronavei a decis să se întoarcă la Craiova, aflându-se în imposibilitatea de a mai lua oamenii care îl aşteptau la Liverpool.

„Azi-noapte, din cauza furtunii, avionul a aterizat nu pe Aeroportul Liverpool, ci la Doncaster. A lăsat pasagerii acolo şi a venit înapoi la Craiova gol, deci nu a mai făcut cursa Liverpool-Craiova. A aterizat la Craiova, în jurul orei 3.00", a declarat, pentru Mediafax, Mircea Dumitru.

El a adăugat că în astfel de cazuri, doar comandantul aeronavei poate lua decizii: „Numai comandantul aeronavei poate să ia o astfel de decizie. Este singurul care poate să decidă ce face, dacă îşi continuă zborul, dacă aterizează în altă parte şi aşa mai departe. Înţeleg de la ei că au fost destul de urâte condiţiile meteo în zonă", a mai spus Dumitru.

Mai multe articole despre:
Uraganul Ophelia