MENIU

11 milioane de contaminări la nivel global. O RADIOGRAFIE a pandemiei COVID-19 la momentul actual

coronavirus global 11 milioane
coronavirus global 11 milioane

Numărul cazurilor la nivel mondial de SARS-CoV-2 a depăşit vineri 11 milioane, potrivit unui raport al Reuters, care a marcat o altă etapă în răspândirea bolii. Virusul a ucis oficial mai mult de 500.000 de oameni în șase luni. Un alt aspect important este acela că numărul de cazuri este mai mult decât dublu faţă de cazurile grave de gripă înregistrate anual, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Cea mai afectată de pandemia de coronavirus rămâne în continuare SUA. Statele Unite au raportat joi peste 55.400 de cazuri noi de CoVID-19, Mai mulţi guvernatori din America au oprit planurile de redeschidere a economiilor în faţa noii creşteri în cazuri, conform Mediafax. Aproape un sfert din decesele mondiale cunoscute au avut loc în Statele Unite - aproximativ 131.000.

O altă zonă extrem de vulnerabilă în acest moment este America Latină, unde Brazilia este de departe în cea mai îngrijorătoare poziție. Brazilia are 1,5 milioane de cazuri, iar deja aproximativ 62.000 de oameni și-au pierdut viața din cauza pandemiei până acum. India a devenit noul epicentru din Asia, ajungând la 625.000 de cazuri. Asia şi Orientul Mijlociu au în jur de 12% şi, respectiv, 9%. În unele ţări cu capacităţi de testare limitate, numărul cazurilor reflectă o proporţie mică din totalul infecţiilor.

Aproape jumătate din persoanele raportate că fiind infectate s-au vindecat. Până în prezent, au existat peste 520.000 de decese legate de boală, un număr similar cu cel provocat de decese gripale raportate ANUAL. Ţările precum China, Noua Zeelandă şi Australia au cunoscut noi epidemii în ultima lună, după ce trasmisia locală a părut oprită la un moment dat.

Țările cu cele mai multe decese sunt Statele Unite, Brazilia, Marea Britanie, Italia, Franța, Mexic, Spania, India, Iran și Peru.