MENIU

11 foşti angajaţi ai Oltchim sunt în greva foamei, cerându-şi salariile compensatorii

<p>Oltchim</p>

Câteva zeci de foşti angajaţi ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea protestează din nou, marţi, în faţa sediului Prefecturii Vâlcea, cerându-şi salariile compensatorii, 11 dintre protestatari intrând în greva foamei şi fiind sub supraveghere medicală. 

Aproximativ 30 de persoane, foşti angajaţi ai combinatului Oltchim, s-au adunat din nou, marţi, în faţa sediului Prefecturii Vâlcea, în semn de protest faţă de faptul că după disponibilizare nu au primit plăţile compensatorii.
Acţiunea s-a derulat fără incidente până la ora transmiterii acestei ştiri, potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Vâlcea, maiorul Liviu Iordache.

Conform sursei citate, 11 dintre protestatari au intrat în greva foamei, iar la locul protestului se află cadre medicale de la Serviciul de Ambulanţă Vâlcea, care monitorizează starea de sănătate de greviştilor.

În ultimele săptămâni, zeci de foşti salariaţi ai Oltchim au protestat în repetate rânduri, cerând autorităţilor să le spună când vor primi salariile compensatorii prevăzute în contractul colectiv de muncă.

Anul trecut, aproape o mie de angajaţi ai Oltchim Râmnicu Vâlcea au fost disponibilizaţi, ei având dreptul să primească, conform contractului colectiv de muncă, între şase şi 18 salarii compensatorii, în funcţie de vechimea în muncă.

Mai multe articole despre:
Oltchim salarii Oltchim angajaţi greva foamei