MENIU

PSD votează retragerea sprijinului pentru Bolojan. Sorin Grindeanu: „Nu mai pot cere PSD să facă parte dintr-un simulacru de guvernare”. Olguța Vasilescu: "Pe Bolojan nu îl trimite acasă PSD, ci INS" – LIVE TEXT

Aproximativ 5.000 de membri PSD sunt chemați să voteze propunerea de retragere a sprijinului politic pentru guvernul Bolojan. Ședința care are loc la Palatul Parlamentului a început la ora 17:00, în prezența majorității liderilor partidului și a tuturor miniștrilor. Cei mai mulți reprezentanți din teritoriu vor vota online. Potrivit tuturor semnalelor din interior, votul va fi unul majoritar în favoarea ieșirii de la guvernare, urmând ca social-democrații să-și retragă și miniștrii.

La ora 17:00, cei cinci mii de lideri și reprezentanți ai PSD vor vota, mare parte dintre ei online, prin DA sau NU, la următoarea întrebare.

UPDATE: Ordinea vorbitorilor la ședința conducerii PSD, care ale loc la Parlament, de la ora 17:00 (sursă: Realitatea Plus)

Ora 17:00 (aproximativ) - Sorin Grindeanu, discursul introductiv

- Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

- Bogdan Ivan, ministrul Energiei

- Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale

- Radu Marinescu, ministrul Justiției

- Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății

- Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor și Infrastructurii

Vor mai vorbi:

- Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, online de la Timișoara

- Olguța Vasilescu, primarul Craiovei

- Gheorghe Șoldan, președintele CJ Suceava – online din Suceava

- Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European

- Mihai Ghigiu, secretarul general adjunct al PSD

În jurul orei 18.00, este așteptat discursul principal al lui Sorin Grindeanu, după care urmează votul.